I love APIA si nu mi-e frica de ea!


Da, trebuie sa admitem si sa recunoastem ca politia, primaria, administratia in general reprezinta structuri birocratice, in toata lumea. Ce inseamna birocratie la nivelul simtului comun, o stie din nou, toata lumea: multe hartii de completat. Stiintific, birocratia inseamna mai mult, nu lucruri intodeauna foarte stresante ca in cazul APIA (apropos, azi am reusit performanta sa vorbesc cu un numar de 4 directori din institutia respectiva, in incercarea disperata de a-mi ridica ajutorul acordat micului fermier, dar inca astept un telefon de la "d-na directoare de la plati" care ma va lumina care este litigiul pen’care nu mi-a fost emis ordinul de plata catre banca xxx, mai ales ca localnicii de la agentia APIA Titu mi-au zis sa stau, in continuare linistita, "pen’ca nu ezista niciun litigiu". Dar n-am stat, s-uite asa am aflat ca ezisteaza un litigiu; care este, vom afla in urma unor demersuri adanci, ulterioare, eventual a unor drumuri repetate la agentia respectiva, sediul central de data asta; noroc ca stiu drumul, e langa bietul Balcescu (semi-Balcescu) am vrut sa zic, din parculetzul de la Izvorul Rece; mai stam de vorba despre revolutie, pasoptism si despre Alecsandri, ca tot le-a placut lor natura si lupta (“Cine trece Valea-Seaca/Cu hamgerul fara teaca/Si cu pieptul dezvelit/Andrii-Popa cel vestit!”…e clar, sunt foarte nervoasa, tomnai am aflat ca d-na directoare este intr-o discutie prelungita…revenim!)

Revenim la acest rau necesar, birocratia si efectele ei...he-he, interesanta treaba cu birocratia asta. Cand eram io mica si ma dadeam cu bicicleta si cu rotilele pe zapada, imi inchipuiam birocratia ca o chestie rea si urata si grasa, ca o vrajitoare si mai ales foarte, foarte periculoasa. In timp, am aflat prin scoli si din viata ca este o realitate cu care va trebui sa reusim sa realizam un concubinaj daca se poate, cat mai placut. Si sa vezi intamplare! Serendipitate in toata regula! (intamplare fericita cand urmarind un scop, reusesti sa descoperi lucruri placute si frumoase absolut intamplator). Cum m-am plictisit sa-mi petrec sfertul de ora pauzal din farmacie in farmacie si avand certitudinea ca am epuizat stocul de antireumatice si antiinflamatoare prin zona Eforiei colt cu Calea Victoriei, zic sa schimbam un pic programul si o apucam frumusel spre biblioteca. De ce ziceam serendipitate? Pentru ca aici descoper o carte cel putin interesanta, autoare fiind colega mea, dr. Gratiela Vaduva (vezi foto). De ce spun "cel putin interesanta"? Pai sa incepem cu titlul, "Gestionarea fricii colective", s-apoi sa spicuim din cuprins: frica, fenomen psihologic, aspecte contemporane ale fricii colective, frica in meseria de politist. Cartea este absolut interesanta si numai faptul ca este abordata o astfel de tematica spune mult despre progresele pe care societatea le-a realizat in gestionarea acestui gen de emotie, FRICA. Este foarte interesant ca principalele cauze ale fricii politistului (nu-i asa ca va inchipuiati ca politistul e un robotel invartit cu cheia si total lipsit de sentimente?! Hai recunoasteti, ca nu se mai supara nimeni, acum la spartul...postului! :) ) Ei dragii mei, aflati ca politistii sunt si ei oameni si au sentimente, si sufera, si au emotii uneori chiar de teama, si mor uneori incercand sa-si ascunda acest sentiment, ucisi in misiuni, injunghiati in paduri, foarte tineri uneori, dar incercand sa-si faca datoria. Este foarte adevarat si faptul ca, de obicei, in Armata si Politie intra tipul traditional si rigid, cu modele parentale violente (apud Roy M., 1982, The Abusive Partner - An Analysis of Domestic battering), dar la fel de adevarat este ca din cauze obiective el cauta ajutor si sustinere acasa, la serviciu, in comunitate. Din aceleasi cauze obiective, el nu va gasi "acasa" intrucat coeziunea familiala se erodeaza si apar: "scaderea rezistentei la stres, violenta domestica, neadaptarea, scaderea atentiei si memoriei, cresterea incidentei bolilor psihice si somatice". Alte capitole interesante vorbesc despre sindromul muteniei, sindromul John Wayne, declinul institutiei cand comunicarea verticala este distorsionata iar cea pe orizontala lipseste cu desavarsire, moment din care putem incepe a vorbi de "inceputul sfarsitului", etc...

Recomand cu caldura aceasta lucrare a colegei mele.


descrierea CIP a Bibliotecii Nationala a Romaniei:
Dr. Vaduva Gratiela - Gestionarea fricii colective,
Bucuresti, ed. MAI, 2005, Bibliogr. ISBN 973-8307-82-1

later update (desi as vrea sa fie latest: Dosarul meu nu a plecat, retineti nici macar nu a plecat din agentia Titu; si dom' director de la agentia locala imi spunea ieri: "stati linistita, pe 31 iunie (!!??) o sa aveti banii in cont!"

Vedeti dom'le, si eu care ii acuzam de lipsa de profesionalism...cand colo am deja stabilita si data intrarii banilor: 31 iunie! :)))))))))))



12 comentarii:

Drace spunea...

de sindromul Wayne sunt afectati in special jandarmii (750ml)!

VORBARETU' spunea...

mda...in fine, la jandarmi te las! :))

MeSSeR spunea...

E-atît de important ajutorul ăla pentru micii fermieri sau te lupți pentru niște principii? :)

VORBARETU' spunea...

@messer: aha, ti-ai adus aminte de cand ma lupt...nu ma las dom'le, uite-asa...

MeSSeR spunea...

De fapt, birocrația merită bătută chiar și gratis, nu știu de ce pun asemenea întrebări :)

VORBARETU' spunea...

@messer: birocratia va insoti intodeauna democratia...deci pe cine bati tu dom'le?

MeSSeR spunea...

auăleu, aşa ţi-au zis la ghişeu? şi, pe de altă parte, pe democraţie au întrebat-o? :)

VORBARETU' spunea...

@messssser: nu fac apologia birocratiei aici, am spus doar ca insoteste ades' (si) societatile democratice. la ghiseu nu m-am dus inca; astept sa ma calmez... :)
promit sa te tin la curent! :)

CST-Link spunea...

Aha! Ştiam eu că, într-un final, a fost stabilită data oficială a Paştelui Cailor. Mă rog, nu era chiar 31 iunie, dar pe-aproape... :-)

VORBARETU' spunea...

@cst-link: desigur, pentru ca sunt inteligenti, nu doar mimeaza! ;)

Iris717 spunea...

mai, dar de cate Gratiele psihologi am auzit deja :). Mi-am cumparat cursul de "Psihologia varstelor" anul 2 iar numele autoarei e Gratiela Sion.Pe asta o cunosti cumva? :)

VORBARETU' spunea...

@iris:e un nume predestinat! :)))