Un baiat cumsecade...

Am fost si suntem pacatosi. Suntem oameni. Gresim fara sa stim. Am fost crescuti in diferite coduri culturale. Prin Nord cel mai frumos semn de ospitalitate e sa-ti dai nevasta pe noaptea vizitei. Daca nu faci asa, iti atragi oprobiul...e doar un exemplu. Deci lumea este un evantai, o multime de posibilitati, o relativitate...absoluta. Nu cred ca e un abandon al luptei pentru anumite valori in ceea ce scriu aici. Nimeni nu-mi va schimba valorile in care cred, stilul de viata, bucuriile si tristetile mele, muzica mea, amintirile mele... Ma uitam azi in jur si-mi spuneam ca "traim intr-o tara ghinionista". Apoi ma uitam la seriozitatea omului care ma mintea in fata, stiind ca stiu ca minte. Un barbat tanar, cu familie, copil si care se lauda cand cumpara lapte pentru "aia mica". Un baiat cumsecade, ar zice batranica din colt, cand vinde leustean. Un om care saboteaza o institutie de 8000 de lucratori poate fi, in alt loc, un baiat de treaba. Ei si? Sociologia ne-a invatat ca traim intr-o constelatie de statusuri si roluri asociate...pana si crima are rolul ei, rationalitatea ei webberiana. Cred ca singurul lucru pe care il poti face este sa nu-ti pierzi niciodata credinta...Sa recunosti ca esti supus greselii. Pe nea Caisa care te ameninta cu luneta lu ta'su, nu-l vad la biserica inchinandu-se de pacate. Ajungand in parcare, iti vezi cauciucurile taiate...Peste 2 saptamani iti amintesti ca "treaba asta" ai auzit-o si la x, dupa ce s-a certat cu acelasi y. Sunt foarte multi aceia care cred ca viata lor este ce-i mai rau in lume...apoi aceia care cred ca le stiu pe toate...sau aceia care nu stiu de ce, in ansambu, traim o mare... criza; probabil sunt prea tineri; pana la urma e o chestiune de experienta sa inveti ca viata e o piesa de teatru. Refuzi la-nceput, accepti mai mult sau mai putin tacit, mai tarziu...dincolo de toti si de toate e Dumnezeu. Asa te gandesti si asta-ti poate fi refugiul.

Dar sa lasam tristetile, a venit primavara si maine Biserica noastra il sarbatoreste pe Cuviosul Alexie. Citind despre el, am aflat si de ce, in unele sate, la vremurile-astea, in fata portilor, seara, vedeam focuri mari. Erau focuri purificatoare, de ardere a gunoielor si raului strans in iarna. Despre Alexie, copilul lui Dumnezeu, cel ce a renuntat la copilarie si bogatii pentru a da saracilor, cititi mai departe aici...

Si revenind, poate e o pierderea de timp, dar uneori scriu pe blogul asta pentru a-mi face curat in ganduri si a-mi intari unele idei...

“Niculaie, unde merge noi, domnule?”

2 comentarii:

Drace spunea...

La mine in sat (la bunici) focurile se aprindeau de Lasata Secului, iar obiceiul se numea Olelia... mai exact, se fluturau tortele si se striga Olelia, batalia! Unor personaje, se stiu, nu le-ar strica putina batalie... :D

CUGET spunea...

io i-as bate pe toti, "Niculae"!