Motorhead sau razboiul decibelilor

Am ajuns in goana, dupa ce terminai treaba la fabrica. Era deja 21, dar m-am linistit cand intrata in arealul spectacolului i-am auzit vocea lui Lemmy. De data asta nu mai ploua. Am inaintat grabita spre scena sa fiu cat mai aproape. In febra spectacolului nu am realizat ca (totusi) ceva se-ntampla. Cum am ajuns la cca 25 m de scena, mi-a fost imposibil sa ma mai tin pe picioare. Am rationat 2 secunde si-am realizat ca pragul sensibilitatii auditive era demult depasit pentru mine. De aici nu urma decat durere sau, in cel mai rau/bun caz, distrugeri de tesut, mai exact spartul timpanului. Daca s-ar fi rezumat doar la asta ar fi fost ok. Numai ca am realizat ca Lemmy imi canta in inima (la propriu :)). Toate organele interne vibrau in ritmurile frenetice. Cu greu am putut face o fotografie, doua. Instinctual, mi-am facut sa caut o modalitate de a ramane in arena. Singura pozitie in care puteam sa mai respir era ghemuit, cu mainile la urechi. Daca aveam cateva kilograme in plus, acum m-ajutau... :)
Revin cu poze

Niciun comentariu: