Cu Neica Tudor la semafor

Categoric nu-i a buna. Suntem obisnuiti ca in trafic, din masina cu geamul lasat si din care se revarsa o manutza plinutza, cu inele pe toate des'tele, sa se aude maneaua. Da, suntem obisnuiti. Este ceva normal. Sau mai bine zis, ne-am obisnuit.Ne ducem spre casa cu mintea plina de lucrurile intamplate peste zi si nu le mai acordam atentie, pentru ca repet, fac parte din normalitate. Aseara mergeam spre casa. Probabil cu mintea plina de gandurile de peste zi, cutremure, crize, ca tot omuuu...Universitate, rond, semafoare, masini si geamuri deschise. Aceeasi normalitate. Dintr-o data mi-am ridicat nasul din ganduri. Pe moment n-am stiut ce cautam in jur...ceva nu era in regula, pe moment nu stiam ce. Era prima faza a atentiei, proces studiat indelung si intors pe toate partile, stiintific: "reactia de orientare care apare cand se iveste un stimul neasteptat". Dintr-o masina cu geamul lasat si maini cu inele se-auzea...Tudor Gheorghe. Nu-mi venea sa cred. Ma miram si eu. Ne miram cu totii prin geamuri... era o stupoare generala. Era neica Tudor... Canta despre bucium si jale. Ce-a fost asta?

Deci categoric, nu-i a buna. M-am gandit ca astea sunt lucrurile care te fac sa mergi mai departe.

Niciun comentariu: