Just words...

Alergam, ne uitam des la ceas, in statii sau pe holuri ne plimbam nervosi, mereu in goana cu timpul…Trecem pe langa oameni, nu-i privim, doar absenti, n-avem timp cu gandul la cosul zilnic, facturi, job, criza, ambitii personale. Suntem facuti sa ne asumam greutati, sa le gasim, sa le inventam eventual. Intr-o carticica despre zodii si zodiace se spune ca leii sunt performeri in a-si atrage necazuri, adica munci, sarcini, responsabilitati. Chiar si intr-o zi libera avem deadline-uri de genul: Not to forget to… sa dorm, sa-l mangai pe Vasile sau sa…Daca ies din tiparul agendei, ma incarc cu sentimente de vinovatie si zac. Ritualul e ca dansul unui carusel: iar ceasul, iar metroul, viscolul sau baltile orasului, injuraturile de rigoare aduse edililor, orizontul vacantei. Si tot asa…Pana intr-o zi cand, in drum spre casa, intr-o zi senina, se-ntampla ceva…Ceva care ne opreste din goana nebuna, care ne face sa ne gandim un pic, sa uitam de deadline&stuff…

Treaceam prin fata sediului Ministerului Agriculturii, cladirea impozanta din P-ta Universitatii, pe langa care trec zilnic in drum spre statia de autobuz. Un cuplu de britanici, un el si o ea (din fericire!) fixau insistent blitz-urile aparatelor de fotografiat (momente minunate din vacanta) pe ornamentele si turnuletele laterale ce impodobesc palatul exclamand repetat: "gorgeaus…”. Un sentiment de jena m-a urmarit pana acasa. Mi-am dat seama ca am trecut poate de mii de ori prin fata acestei cladiri si nu am observat niciodata maretia si frumusetea ei. Pana spre seara lucrurile s-au agravat: mi-am dat seama ca stiu mult mai bine Budapesta, Viena, Praga etc. si alte locuri pe care am apucat sa le vad pana la varsta asta, dar nu-mi stiu orasul in care m-am nascut. Poate doar din cuvinte…

Niciun comentariu: