4 Martie - Sf. Cuvios Gherasim de la Iordan


SFÂNTUL CUVIOS GHERASIM DE LA IORDAN -PATRONUL SPIRITUAL AL CENTRULUI CHINOLOGIC SIBIU-

"(...)Cuviosul Gherasim, lauda pustnicilor, era de neam din părţile Lichiei. Din tinereţe, având cuget dumnezeiesc, s-a îngrădit cu frica lui Dumnezeu. Primind sfinţitul chip monahicesc, mai întâi s-a dus în cea mai dinăuntru pustie a Tebaidei din Egipt şi acolo,vieţuind cu plăcere de Dumnezeu o vreme oarecare în nevoinţe duhovniceşti, s-a întors iarăşi la Lichia, în patria sa. După aceea a venit în Palestina, pe la sfîrşitul împărăţiei lui Teodosie cel Tanăr (408-450) şi s-a sălăşluit în pustia Iordanului, în care strălucea ca o stea luminoasă cu razele cele pline de fapte bune.


Atât de mult s-a împărtăşit de viaţă dumnezeiască, încât şi fiarele salbatice i se supuneau. Din scrierea vieţii sale aflăm că într-o zi, pe când mergea prin pustia Iordanului, a întâlnit un leu fioros care răgea cumplit din cauză că îi intrase în laba un spin. Sfântul Gherasim îi scoate spinul şi din acel moment, leul nu-l mai părăseşte pe cuvios, îl urmează pretudindeni, ca un adevărat ucenic. In acel timp, la mânăstire, părinţii aveau un catâr cu ajutorul căruia aduceau apa de la râul Iordan. Cuviosul Gherasim l-a pus pe leu să îl păzeasca pe catâr. Leul îndeplinea cu bucurie această sarcină. Insă într-o zi, leul s-a depărtat cam mult de catâr şi a adormit. Câţiva negustori, trecând cu o caravană de cămile pe acolo şi văzând catârul singur, l-au luat şi şi-au continuat drumul. Cuviosul Gherasim, văzând că lipseşte de la mănăstire catârul şi crezând că leul l-a mâncat, i-a spus acestuia: "lucrul pe care îl făcea catârul îl vei face tu, slujind trebuinţele mănăstirii“. Si leul s-a făcut de îndată ascultător şi cară zide zi apa de la Iordan pentru mănăstire.


După o vreme, negustorii s-au întors pe acelaşi drum. Si pe când treceau Iordanul, s-au întâlnit cu leul care împlinea lucrul catârului. Negustorii, văzând leul, s-au speriat şi au fugit. Leul a luat catârul de frâu şi s-a întors la Sfântul şi cu câteva cămile. Cuviosul Gherasim s-a bucurat de cele petrecute, nu atât pentru că îşi recuperase catârul, ci mai ales pentru faptul că a cunoscut că leul nu a mâncat catârul. Cuviosul l-a eliberat pe leu de sarcinile pe care le primise. Cu toate acestea leul, deşi părăsise mănăstirea, venea o dată pe săptămâna la Cuvios, plecându-şi capul înaintea lui, ca şi cum i s-ar fi închinat. După ce Sfântul Gherasim a trecut la cele veşnice, leul s-a dus la mormantul lui, şi, răcnind cu putere, a murit.


Cam asta am avut de spus…


Si inca ceva: Sfantul Cuvios Gherasim de la Iordan, este patronul spiritual al Centrului Chinologic din Sibiu

Niciun comentariu: