Dedicatie pentru Ali


Sigur ca va intrebati unde am gasit oferta de cazare de-un post mai jos. Lucrurile s-au intamplat cu ceva timp in urma, dar mereu imi aduc aminte de ziua aceea cu un fel de repros. Dar si cu bucurie ca Dumnezeu m-a lasat in viata. Reprosul vine dintr-o mentalitate veche si adanca, greu s-o mai schimbi, acum, la “batranete”. Ora 2 noaptea pe o autostrada dintre Edirne si Istanbul. Motoarele rulau in acelasi ritm. Picuri de ploaie, mai degraba mocaneasca, de-a noastra. Nimic nu anunta… dezastrul. O fractiune de secunda schimba lumi, d-apoi o viata. Un cauciuc enorm, de camion, in mijlocul autostrazii. Doar o tentativa de schimbare a directiei de mers ne-ar fi facut… istorie. Asa, impact frontal cu avarii de mii de euro. Dar cu totii in viata. Si cei dinainte (si n-am inteles de ce n-au semnalizat), si cei de dupa (pana cand am reusit sa tragem cauciucul si resturile lasate de masinile avariate). In fine, in seara aceea soarta parca m-a-ncercat pentru ani si ani de …repaus. 6 masini asteptam Polis si Jandarma, fortele lor de ordine. Formalitati, hartii, tractari in mijlocul noptii, undeva la vreo 60 km de Istanbul, intr-un service. Apoi fiecare cu drumul sau. Ne-am trezit in noapte, cu niste caini in jur, c-o masina din care cadeau inca bucati, faruri, bare, etc., intr-un service. La cateva sute de metri am zarit luminile unei statii de benzina. Am ridicat din umeri, stiam ca turcii nu vor decat “turca”. Vrand-nevrand, oameni suntem, am pornit-o catre service. Oricum, bani nu mai aveam, deci ce puteam pati? L-am salutat pe baiatul de la casa, am luat niste biscuiti cu maruntisul din buzunare si-am dat sa iesim in noapte. Din usa, un fel de “cel care face curatenie prin zona”, ne facea semne cu mana, cu piciorul, cu gura lui de Ali – asa il chema. Ne-a facut ceai turcesc in camaruta din incinta statiei peco, ne-a dat biscuiti si eu,  (“vikinga” ce  nu suport sa-mi intre cineva in aria personala, comportament des intalnit la mult prea-sentimentalii turci),  am dat sa ies. Turcul dupa mine. Cu semne, limbajul trupului, semantica regionala si toata semiotica dupa el. Inchidea ochii, sforaia, isi lasa capul pe-o parte ca pe-o perna nevazuta. Am inteles intr-un tarziu ca ne oferea adapostul lui pentru cateva ore de somn. N-am sa-mi iert niciodata pacatul de a-l   judeca apriori, gresit. Asta ce puii mei vrea, dupa ce ca suntem amarati, vrea sa ma si omoare? Pana la urma, oboseala si-a spus cuvantul. Desi mi-am propus sa stau in pat cu ochii in arcurile patului suprapus, in 5 minute dormeam. Si-am dormit pana a doua zi la 10 cand ne-a trezit cu ciocanit firav in usa…Ali.


Pentru mine, o lectie de viata frumoasa. Nu stiu daca eu, in locul lui, as fi procedat asa cu alti necajiti. Nu stiu nici locul din tara unde, intr-o situatie similara, as fi fost ajutata asa. La intoarcere, am dat pe la Ali. Nu putea sa ne lase sa plecam fara sa ne ofere un ceai. Si-un spalat de masina pe gratis.

2 comentarii:

Drace spunea...

Foarte faine, melodia si clipul... tramavaiul ala rosu pare la fel cu cel din albumul foto din coloana 2.

Dansatoarele unde erau? :))

itterapia spunea...

erau, da' costau...
este o "alegorie-metafora trans-figurativa" a orasului Istanbul; apar pe rand, toate simbolurile orasului: turnul Galata si podul, palatul Dolmahabce si resedinta de vara de sub piciorul Bosforului, moscheea albastra, agia sophia, marele bazar, etc...si ai dreptate, este tramvaiul romantic de pe Istiklal cadesi