Din nou despre depresie…


Este ciudat cum incepem sa acordam importanta lucrurilor grave din jurul nostru, sau cel putin importante, in momentul cand ele devin flagrante. Eu am scris despre depresie si am intarit mereu ideea ca, desi in aparenta, suferinta nu exista sau motivele ei sunt invizibile, ea este inimaginabila. Paradoxal, pe cat de urat este tabloul bolnavului, boala nu este nici pe departe clasificata in categoria bolilor psihice grave (in unele taxinomii nu e inclusa in categoria bolilor psihice propriu-zise, ci in sfera nevrozelor, nu a psihozelor) si cu un tratament adecvat, descoperita la timp, se poate trata si trai cu ea decent. Recidiva, apare destul de des, atunci cand terenul devine favorabil: stres, moarte subita a unei rude, schimbarea locului de munca, pensionarea, etc.
Nu-mi propun o lectie despre ABC-ul depresiei;  puteti gasi in tratatele de specialitate, carti, articole, etc; vreau doar sa intaresc cateva idei. Sa zicem ca boala este depistata la timp, se ajunge si la ajutorul psihiatrului, urmeaza cura clasica cu antidepresive de ultima generatie (psihiatria romanesca nu cunoaste momentan altceva, de ex, terapia prin expunere la lumina, colaborarea reala cu psihologul) si bolnavul ajunge din nou acasa. Trece testul pentru iesirea din clinica, adica raspunsul la intrebarile  1, 2 si uneori 3 ale medicului:

1.Ce faci cand ajungi acasa, te bagi din nou in pat?/ Nu, desigur.
2. De maine vei incerca sa-ti reiei activitatile cotidiene, sa te duci la servici/sa iesi din casa/ sa te intalnesti cu prietenii/dupa caz…/Desigur doamna doctor, voi socializa cat mai mult. Voi face sport si voi manca multe verdeturi.../ Buuun, urmezi tratamentul si revii la control peste3 luni. 

Aceasta este scena clasica prin care trece un bolnav de depresie ameliorat in spitalele din Romania, varianta soft, adica fericita. In general, revenirea nu ti-o dau medicamentele, ci dorinta de a nu mai lua medicamente si de a avea un termen de comparatie, mai ales ca medicamentele folosite la noi induc o stare de “leguma” in care organismul se odihneste prin foarte mult somn. Medicul urmareste sa "odihneasca creierul prin somn". Personal, nu sunt de acord cu acesta teorie. Cand ma voi trezi, realitatea imi va parea si mai cruda, as putea obiecta, ca bolnav...

Boala poate aparea ca o de-vlaguire a organismului, in general la persoane active, implicate social, care la un moment dat clacheaza din motive diverse: astenia, oboseala generala a organismului, nutritia inadecvata, factori stresori, sentimentul nemultumirii de sine (al ratarii, al inutilitatii, de regula la “tinerii” pensionari, la  persoanele ai caror copii au deja casele lor si au si ei copii si-au parasit "cuibul" si care pot dezvolta sentimente de abandon, bolnavii cronici care se simt o povara pentru cei din jur, curele de slabire prelungite,  care induc modificari in chimismul mental, etc.)



Ce as vrea sa intaresc eu aici este faptul ca nimic nu se castiga prin acel “ameliorat” pe foaia de externare, daca individul nu lupta efectiv cu starea de disperare in care se afla. Exista practic 2 fronturi de lupta cu boala: frontul spitalizarii, medicatiei, medicilor, etc. si frontul abordarii personale a bolii, de catre bolnavul insusi. Si ar mai fi ceva, foarte important, mediul extern: cercul de cunostinte, prieteni, mediul profesional.

Prof. Hanganu, una dintre personalitatile psihiatrei romanesti, recomanda o schimbare in viata bolnavului dupa externare: a obiceiurilor zilnice, a modului de alimentatie, mergand pana la o schimbare a domiciliului sau a activitatii profesionale. Dincolo de carti, teorii mai mult sau mai putin psihologizante, eu cred ca in recuperare un rol esential il are vointa si motivatia bolnavului. Iar daca, iesind pe poarta spitalului, el se uita-n jur si se simte descumpanit, negasind niciun punct de sprijin, trebuie sa continue…exista si alte directii in care poate privi. Aici intervine psihologul. Practic intre cei doi, psiholog si psihiatru, nu ar trebui sa existe o permanenta rica, junghi, etc (iar mi-ai intrat pe terenul meu, asta-i bucata de creier care ma vizeaza pe mine, etc), ci o colaborare. Mai greu insa sa ne gandim la asa ceva in timpurile astea, cerandu-le celor doi colaborare, intru salvarea depresiei noastre, cu lacrimi in ochi. Mai bine sa facem noi ceva pentru noi.

Fara obiective uriase, pe care cu siguranta nu le vom realiza, ci cu pasi marunti, notand intr-un carnet personal, fie el si un…blog…

Cu ce voi incepe azi? Cu cresterea numarului de cititori unici ai paginii personale sau ai firmei la care lucrez, de ex…ar putea fi un obiectiv sau cu ceva schimbari in mobilier sau...in cercul de prieteni, o mai buna socializare de ex ! :) Dar despre rolul comunicarii si relatia cu depresia, in articolul viitor.

(engl. blog = oracol, jurnal, etc. fie el si electronic; web+log=blog)

7 comentarii:

Ralu Raducanu spunea...

Depresia e determinata de propria suferinta asupra careia persoana isi pierde controlul. Propria capacitate si putere devine propria slabiciune. Persoana se transforma in propria vicitima a sentimentului de incapacitate. Lipsa motivului care sa declanseze exprimarea comportamentala in sensul creativ conduce catre orientarea autodistructiva.

Uneori cand te simti coplesit de ceea ce trebuie sa faci, te razbuni pe tine, fiindca propria persoana se afla in cea mai apropiata arie de disponibilitate.

Porneste din tine, insa nu intotdeauna solutia iti apartine.

IT terapia spunea...

@ralu: unpunct de vedere cel putin interesant: dau in mine, pentru ca sunt persoana cea mai apropiata si disponibila de a incasa pumni

(colocvial spus: daca gasesc un alt "corp" de dat in el, de detensionat, etc... aflat la indemana, are loc catarsisu' si ma linistesc; deci un pic de scandal, din cand in cand, nu strica in niciun gen de relatie!)

Mihai Ioan spunea...

vezi, spuneai ceva de sexless :))

itterapia spunea...

@ioane:...pai da, iar energia sublimeaza in master picesuri!Ralu poate sa confirme

Mihai Ioan spunea...

deci what i said ajuta ? :P

Ralu Raducanu spunea...

deci asta este off the record:
when i do it i get awfully annoyed.

deci no s.terapia

IT terapia spunea...

:))))