Onor de aici, de departe...

Nenorocirea a facut ca zilele-astea sa se prapadeasca un om apropiat sufletului meu, in mod neasteptat. Sotia lui, ramasa singura, m-a implorat disperata sa ajung acolo, la Timisoara. Din pacate, nu s-a putut. Nu a fost posibil.

Nu caut motivatii sugerand ca legislatia tarii nu mi-a permis sa ajung sa-mi ingrop mortii. Dar pana-una alta, eu nu am putut sa fiu, pentru prima oara in viata mea si nu m-as fi putut gandi ca mi se poate intampla asa ceva, intr-un loc in care cu adevarat era nevoie de mine.

Stiu ca pare incredibil cand esti plin de atata durere, ma pun in locul celor impietriti de moartea prematura a “sufletului de langa tine”, dar nu mi-am pierdut credinta, n-am devenit un om fara de Dumnezeu, nu m-a schimbat viata intr-un asemenea hal oameni buni! Nu am putut sa fiu langa voi... Daca poate insemna ceva acest lucru, daca randurile scrise in aceasta trista zi de sarbatoare, cand toti romanii ar trebui sa fie veseli, eu inca mai astept un semn ca am fost inteleasa.

Si totusi, un telefon suna in zadar, un robot al unui operator telefonic isi face prompt datoria anuntandu-ma ca persoana apelata nu mai vrea, nu mai poate, nu mai intelege de ce... sa-mi raspunda. Ramas bun Mircea, de aici, de departe...

sursa foto: aici

Niciun comentariu: