Frustari ancestrale, miorlaituri maidaneze si alte sentimente confuze
















Este incredibil cum frustari nebanuite, poate vechi, poate ancestrale, pot modifica oamenii. Era cat pe ce sa mancam bataie pe o strada (str. nr. 2; imi imaginez ce pateam pe strada nr. 3 sau 4 - probabil ne-o luam direct in freza) pentru simplu motiv ca faceam fotografii intr-un oras de la capatul tarii si inceputul Marii. "Las' ca va stiu ei p-astia care veniti si pozati numai ce-i rau si urat, nerusinatilor! Mereu vin jurnalisti ca sa ne faca prosti!".

Daca in glasul femeii ce ne apostrofa nu as fi simtit o durere sincera, mai mult o dojana in care, fara cuvinte, printre vinovatii pentru starea actuala a fostului port la Dunare, candva stralucitor cu cei peste 40.000 locuitori ce animau viata prin portul cu corabii genoveze, britanice sau ale corsarilor de pretutindeni, se includea si pe ea, ca o recunoastere a neputintei si limitarii conditiei umane, poate as fi raspuns la fel de violent. I-am spus femeii ca tocmai imortalizam o pereche de infractori sexuali, in the act, ce miorlaiau peste gardul casei de vis-a-vis. Daca e asa, imi cer scuze, a mai aruncat femeia imbracata decent, mai degraba o profesoara sau lucratoare la primaria locala, indepartandu-se trist insa cu pasi repezi si spatele drept, spre piata orasului.

Un amestec de sentimente confuze mergand de la neputinta, la mila dar si admiratie pentru omul locului m-au adus in starea aceea in care te intrebi "La ce bun?"

Dinspre gardul cu pricina, miorlaitoarele isi vedeau nestingherite de nunta, intr-un oras in care numai ele erau fericite...

Niciun comentariu: