Vom reveni...

Am intalnit persoane care dupa un capitol considerat incheiat, distrug tot ce putea avea legatura cu acel trecut. Alte persoane obisnuiesc sa rupa fotografii, suveniruri sau obiecte care-ti revendica trairi din alte timpuri. La un moment dat si eu credeam ca pentru a merge mai departe si a trage linia se asociaza o betie zdravana, pentra asa-zisa “spalare a creierului”. Nu stiu cat adevar ascund astfel de comportamente, dar oare nu-i pacat sa-ti arunci trecutul, file din viata, uneori nepretuite, undeva, intr-un colt sau poate intr-un cos? In pofida parerilor specialistilor, eu cred ca se poate trai din trecut. Chiar daca asta inseamna a nu trai prezentul cum se cuvine. Mai ales ca viata si amintirile nu-ti pot fi luate. De ce mi le-as distruge singura? Istoria nu e numai o "disciplina", este o alternativa. Candva acuzam pe cineva ca se refugiaza in religie sau in istorie din lasitatea de infrunta prezentul. Macar pentru un timp. Si cand totul se va fi facut istorie, sa poata reveni, pe pamant, aici (ca) si-acum.


Niciun comentariu: