Mioriţă laie...

























Cum treburile m-au manat intempestiv la Focsani printre dealurile pline de vita si conducatori auto plini de... vin (piticu.ro, d-aia am facut atat de mult de la Focsani la Marasesti, conducerea prudenta!), am pofitat de ocazie ca sa mai scotocesc dupa niste "vechituri": mitul Mioriţei.

Eu doar am descoprit locul in care judecatorul de atunci, Alecu Russo, surghiunit la Manastirea Soveja pentru "atitudini libertine si revolutionare" (atentie doritori!), afla din gura unui lautar aciuiat pe langa manastire, balada Miorita, esenta neamului romanesc, blamată de unii pentru resemnare, apreciată de multi pentru seninatate, inaltare, etc..., in orice caz, mult, mult controversata. La o privire mai atenta in jur, la privelistile impresionante ce-ti seaca pe nesimtite acumulatoarele gadgeturilor agatate de tine, intelegi ca ciobanasul nu a murit, ci si-a adus Raiul, aicea, pe pamant...

Si multe aveam sa aflu din gura unui mester de prin curtea Manastirii, neplatit cu bani multi, ci doar ca pomana in zi de slujba. Zidurile ce i-au ascuns camera in care isi traia exilul, un misterios tunel pe sub pamant, care pornea chiar de sub manastire si iesea undeva dupa padure, accesibil numai unui singur trup, prin care Russo se intalnea in secret cu Alecsandri, ocazie cu care i-a si dat spre publicare prima versiune a baladei si multe, multe altele de spus si de scris poate, candva, la gura sobei, in miros de frunze si lemn uscat ce arde si fara de graba... Atunci, ca si acum, peste noapte, iarna va fi popsit intr-o vineri, tacuta ca o litanie.