Orasul din adancuri






Probabil ca nu ne mai incape pamantul... La suprafata. Si-atunci ne mutam in adanc. Am intrat in Praid la ora la care in week-end, flacaii trebuiau sa-ncinga mijlocelele fetelor pe ringurile discotecilor, barurilor sau altor lacase de... cultura; biblioteci, librarii, camine culturale. Dar nu a fost sa fie asa. Si ma resemnasem ca am intrat intr-un oras fantoma, in care singura lumina venea de la un reflector de pe acoperisul hotelului din centru, Praid. Cat despre locul de cazare, o alta gluma sinistra, pentru inceput. Numarul strazii era sarit, chiar si gardul sau portile, in fine, nici macar receptie nu exista, dar... puteai sa joci pe rand rolul tuturor, cu un mic amendament: sa te ghideze cineva prin telefon: Acum deschideti usa. Cautati cheia cu numarul 9, nu 6... Ok, ok... Acum va intoarceti 90 grade si urcati fix 10 trepte dupa care faceti dreapta... Si tot asa. Deschideti caloriferul, pentru ca fata sigur l-a lasat pe rece... Da, chiar asa! Inedit, de la cap la coada. Pentru dimineata, eram calma, nu-mi faceam griji de vreun program. Imi propusesem doar sa intreb un (chip de) om, in eventualitatea ca ar fi aparut unul, daca este deschisa, sau mai exact daca mai exista salina Praid. Desigur, a venit un raspuns de fost miner in galeria de sare, actualmente free lancer si art designer in buticul de vis-a vis de intrarea in mina. Luati autobuzul si in 10 minute sunteti in gura minei. Da... ?! ridic o spranceana a indoiala. Da! vine promp raspunsul. Biiiine. Ce a urmat... va fi povestit intr-un post viitor, sau poate, candva, peste ani, la gura sobei... cine stie. Am sa zic doar ca abia coborata din acel ciudat autobuz, un adevarat oras subteran, cu tot ce-nseamna viata sociala, culturala, timp liber, sanatate, etc., s-a deschis din adancuri, de cum am pus piciorul pe pamantul de... sare. Magazine, terase, zone de joaca, muzee, buticuri, puncte sanitare sau de prim-ajutor, TV si TELECOM (sa traiasca Vodafone, cineva a ochit echipamentul de cum am intrat in mina! ) si da, o biserica unde se oficiaza servicii ecleziastice pentru toti credinciosii: catolici, ortodocsi, etc. Pentru ca suntem in Tinutul Secuiesc, sa nu uitam. O cafea, un film, o vizita la muzeu, apoi un minut de reculegere la capela...o zi de duminica obisnuita se-ncheia. Obisnuita pe Pamant, sus, acolo unde nu era insa nimeni...

3 comentarii:

Stanjenel spunea...

Timbre ti-ai luat ? :)

ITterapia spunea...

unu singur mai avea!

ITterapia spunea...

frumos...