Poftiti la ...Casino!







       Sa traiesti din trecut poate fi o optiune, daca nu devine patologica la un moment dat. Statisticile ne arata ca… devine. Deci nu e de dorit. E riscant sa nu te poti intoarce in prezent. Nici cu ajutorul dat de medici sau doctorii de suflete, psihologii. Oricat de greu si anevoios ar fi prezentul, e prefeerabil sa ramai in el, sa te chinui, sa-ti porti crucea. Si asta am testat pe propria piele. Citesc in jurnalele de-a lungul timpului despre istoria casinoului din Constanta. Daca in trecut, in Casino se faceau bani multi la jocurile de noroc si spectacolele dintre reprize, azi casino-ul continua sa traiasca si chiar sa faca bani din expozitii despre ce era candva si necroloage. E sumbru si macabru si ar putea fi o tema pentru un thriller reusit. Pentru mine ar fi cam asa. Anul 1910… are loc inaugarea Casinoului. Imi imaginez potentatii  vremii cum isi etaleaza toaletele pe terasa frumoasei constructii in stil Art-Nouveau, iar in interior, scările spectaculase şi candelabrele strălucitoare… Apoi imaginea dispare. Pentru mine  se rupe filmul. Desigur, cetatenii orasului, batranii mai ales, isi amintesc cu emotie de toate aceste minunatii. Casinoul face parte din viata lor iar sa le iei amintirea acestuia e ca si cum le-ai lua o parte din istoria lor. Pe undeva ii inteleg. Dar nu-i inteleg pe cei care trebuiau sa inceapa si aveau datoria realizarii lucrarilor de reabilitare. Intre timp,  Cazinoul din Constanţa se degradeaza din zi in zi. In curand si exteriorul va fi o ruina. In scurta mea iesirea la Constanta am vazut si Casinoul. Dar si pe Ovidiu cel trist despre care v-am povestit ieri. Casinoul este si mai trist. Geamurile sunt sparte, porumbeii isi fac nevoile pe faimoasele candelabre,  iar pictura murală este distrusă. Trebuiau sa inceapa rebilitarea in decembrie anul trecut, imi spune tanarul agent de paza de la intrare, somnoros ca si cainele care casca la picioarele lui in soarele amiezii de mai. Acu , naibii mai stie, si-mi face plictisit un gest de concedire. Mai apuc sa aud din spate ca ma intreaba daca mai e cineva inauntru ca e timpul sa inchida. Ii fac un semn cu mana, fara sa ma intorc, la fel de absenta si eu.  Inca o carte si deci inca un vernisaj  vor avea loc curand, ávand ca tema „reperul orasului”, ma anunta un afis. Pe faleza, un porumbel  mort de curand este vegheat de unul viu si trist, langa el. Brusc imi dau seama ca mai era cineva in Casinou…

6 comentarii:

silviu spunea...

cum ai ajuns in casino....ce tare arata scara aia....

Itterapia spunea...

Cu greu...

Itterapia spunea...

Scartziau podelele si tavanul curgea...

silviu spunea...

pacat....arata frumos :((

silviu spunea...

pacat....arata frumos :((

ludu spunea...

excelent post